miercuri, 29 decembrie 2010

Prietenul meu, Leonard

Din "Prietenul meu, Leonard", o carte cu şi despre dependenţa de droguri, cu un personaj principal depresiv. Prin descrierea făcută s-ar putea să nu atrag prea multă lume, cred însă că e un roman destul de bun şi uşor de citit. Nerecomandat persoanelor care nu suportă înjurăturile în proză.

Mi-a spus că nu contează de câte ori voi pleca, că mă va aduce înapoi de fiecare dată.

marți, 28 decembrie 2010

Whatever

Obişnuiam să o ascult când culorile erau mai aprinse şi zâmbetele mai puţin false. Vremuri bune.

vineri, 24 decembrie 2010

Use somebody

Pentru că întotdeauna la aniversări se aud piese pe care le-ai uitat de mult, dar care, de fiecare dată repetate, reuşesc să-ţi trezească noi mirosuri si culori.




I hope it's gonna make you notice
Someone like me.

miercuri, 22 decembrie 2010

Seară leneşă

Nu mi se pare că există perioadă mai potrivită pentru a asculta jazz, decât înaintea Crăciunului şi în zilele ploioase de toamnă. Poate pentru că îmi aduce aminte de copilărie, muzica asta îmi dă o stare ciudată de comfort şi mă îndeamnă să mă aşez în pat, cu o carte bună în mână şi o cană de vin fiert alături.

marți, 21 decembrie 2010

Nowhere boy

Un scurt istoric al copilăriei şi adolescenţei lui John Lennon, unul dintre cei care au pus bazele grupului The Beatles. După cum spune şi trailer-ul, filmul încearcă să surprindă mai degrabă faţa nevăzută a lucrurilor, omul din spatele formaţiei şi, personal, cred ca reuşeşte să captiveze de la început pană în ultimul moment.
Actori buni, muzică bună şi picanterii la tot pasul. Ce-ţi poţi dori mai mult pentru un film de duminică seara?


You know what it is, rock and roll? Sex.

luni, 20 decembrie 2010

500 days of Summer

Cu Joseph Gordon-Levitt şi Zooey Deschanel  în rolurile principale, filmul arată într-un mod inedit desfăşurarea relaţiei dintre Tom Hansen, convins că dragostea adevărată există şi Summer Finn, care nu crede în aşa ceva. IMDB îi dă nota 8/10, eu îi acord 8.50, pentru final.


This is not a love story. It's a story about love.

duminică, 19 decembrie 2010

Be the one

Dacă mă intrebaţi pe mine, Orange România face unele din cele mai bune reclame, iar muzica...nu ştiu dacă am întâlnit până acum o piesă care să nu-mi placă.
Recent am descoperit o melodie pe care o căutam încă din toamnă şi, după cum era de aşteptat, o ascult fară oprire:

vineri, 17 decembrie 2010

Adam şi Eva

Pentru că uneori n-ai prea multe de făcut pe vremea asta rece şi se-ntâmplă să-ţi mai pice câte-o carte bună în mâna.
"Adam şi Eva" de Liviu Rebreanu, un citat privind concepţia de suflete pereche:

Atomul material e echilibrul dintre două energii. În atomul spiritual echilibrul îl formează două principii. Echilibrul principiilor e spiritualitatea. Când atomul se rupe în planul spiritual, echilibrul i se frânge, principiile se diferenţiază şi se prăbuşesc în planul material. Timpul şi spaţiul devin realităţi pentru părţile  întregului. Începe viaţa materială. Cele două principii însă ramân esenţa spirituală şi în transformările pe care le îndură ca animatori materiali. Spiritul pur palpită în ele ca un ideal spre care râvnesc necontenit. Întoarcerea în planul spiritual totuşi e imposibilă până ce nu vor redobândi, prin unire, echilibrul pierdut. Râvna lor spre idealul spiritual se concretizează astfel în penibila încercare de a se regăsi şi de a se reuni.
În planul material, cele două principii reprezintă infinitele forme ale pozitivului şi negativului, care, pe treptele mai de sus ale scării vieţii, se numesc masculin si feminin. Când principiul îşi recunoaşte originea, apare sufletul si omul!
Iată acuma un atom spiritual pierzându-şi echilibrul. Cele două principii se diferenţiază îndată în două suflete, bărbat şi femeie, sortite de-acum vieţii materiale. Urmează căi diferite spre aceeaşi ţintă. Trebuie să treacă prin toate planurile existenţei pamântesti, purtând pretutindeni dorul lor de unire şi permanenta nostalgie după lumea spirituala. În clipa când sufletul gol se întrupează, începe viaţa omului. Pentru suflet e încercarea supremă. Încătuşat complet în coaja materială, trebuie să-şi recucerească anevoie cunoştinţa de sine, să urmeze supus legile vieţii materiale. Mereu trează stăruie doar trebuinţa de-a găsi prechea lui de echilibru. Bărbatul şi femeia se caută în vălmăşagul imens al vieţii omeneşti. Un bărbat din milioane de bărbati doreşte pe o singură femeie din milioane de femei. Un bărbat singur si una singură! Adam şi Eva! Căutarea reciprocă, inconştientă şi irezistibilă, e însuşi rostul vieţii omului. Pentru a înlesni căutarea aceasta se fac, se refac şi se desfac toate legile şi convenţiile morale şi sociale, tot ceea ce se numeşte emfatic progresul omenirii. Instinctul iubirii e reminescenţa originii divine. Prin iubire numai se poate uni sufletul bărbatului cu sufletul femeii pentru a redeveni parte din lumea spirituala.

Într-un fel

Merg pe ideea că n-are importanţă cine sunt, de unde vin sau în ce direcţie am de gând să ajung cu blogul ăsta. Asta ca să trecem rapid peste introducerile stângace.